Află cât de simplu e să primești gratuit despăgubire!

Sistemul juridic din Marea Britanie îți permite cu ușurință să primești despăgubire dacă ai fost implicat într-un accident pe teritoriul său.

Pentru ce poți primi compensație?

Dacă ai fost implicat într-un accident care ți-a adus prejudicii corporale în ultimii 3 ani, fără să fii vinovat de producerea acestuia, poți fi despăgubit.

De ce să ne alegi pe noi?

Spre deosebire de alte companii similare, comunicarea cu noi se va desfășura în limba ta natală: româna. Ne vom asigura că avem toate informațiile necesare pentru a începe demersurile pentru obținerea compensației și soluționăm cazul tău fără să se ajungă în instanță.

Nu te costă nimic!

Compania noastră se asigură întotdeauna că există câștig de partea ta. În cazul în care îți câștigăm cazul de obținere a compensației, tu vei primi 100% din compensația care ți se cuvine și noi nu ne oprim niciun comision.

Neglijenţă medicală

Medicii sunt persoanele în care avem cea mai multă încredere când vine vorba de sănătatea noastră, însă, din păcate, şi aceştia pot face erori, care pot avea consecinţe grave şi ne pot afecta neplăcut viaţa.

Neglijenţa medicală reprezintă situaţia în care o persoană suferă un prejudiciu corporal sau o înrăutăţire a stării de sănătate ca urmare a administrării unui tratament, sau urmării unui sfat medical ce nu corespunde unor standarde de calitate acceptabile.

Aţi fost victima unei neglijenţe medicale dacă cadrul medical care v-a tratat nu şi-a îndeplinit responsabilităţile în mod corespunzător, iar dumneavoastră aţi suferit un prejudiciu ca urmare a tratamentului sau sfatului medical incompetent.

Neglijenţa medicală are ca urmare două componente principale:

Culpa cadrelor medicale, care se referă la prestarea unui serviciu medical ce nu corespunde standardelor acceptabile de calitate
Suferirea unui prejudiciu ce putea fi evitat dacă aţi fi fost tratat corespunzător. Această parte are drept scop demonstrarea faptului că prejudiciul suferit a fost cauzat de neglijenţa medicală în sine şi nu de orice alte probleme de sănătate avute anterior consultării cadrului medical.
Claims In vă poate ajuta să obţineţi o despăgubire pentru suferinţa prin care aţi trecut din cauza ignoranţei sau incompetenţei cadrelor medicale. Ne ocupăm de cazuri de neglijenţă medicală de peste 10 ani, şi de-a lungul timpului am reuşit să obţinem sume considerabile de bani pentru persoane ce au suferit prejudicii corporale ce puteau fi evitate.
Compania noastră vă poate oferi ajutorul său absolut gratuit. Funcţinăm pe baza principiului “No Win, No Fee“ (Nu câștigăm, Nu suntem plătiți), ceea ce înseamnă că dumneavoastră nu ne plătiţi nimic, indiferent dacă câştigăm sau pierdem cazul.
Acestea sunt câteva situaţii de neglijenţă medicală care vă pot cauza prejudicii corporale şi vă pot oferi dreptul de a cere să fiţi despăgubit:
Leziuni cauzate mamei sau copilului în timpul naşterii;
Prejudiciu cauzat de anestezic;
Erori chirurgicale;
Diagnosticarea greșită sau cu întârziere;
Prescrierea medicamentelor necorespunzătoare;
Erori ale chirurgiei estetice;
Traumatisme cerebrale;
Neglijenţă în cadrul procedurilor stomatologice.
Dacă credeţi că aţi fost victima unei neglijenţe medicale, contactaţi-ne gratuit la 020 8719 0044 pentru a obţine consultanţă juridică gratuită şi a afla cum vă putem ajuta.