Află cât de simplu e să primești gratuit despăgubire!

Sistemul juridic din Marea Britanie îți permite cu ușurință să primești despăgubire dacă ai fost implicat într-un accident pe teritoriul său.

Pentru ce poți primi compensație?

Dacă ai fost implicat într-un accident care ți-a adus prejudicii corporale în ultimii 3 ani, fără să fii vinovat de producerea acestuia, poți fi despăgubit.

De ce să ne alegi pe noi?

Spre deosebire de alte companii similare, comunicarea cu noi se va desfășura în limba ta natală: româna. Ne vom asigura că avem toate informațiile necesare pentru a începe demersurile pentru obținerea compensației și soluționăm cazul tău fără să se ajungă în instanță.

Nu te costă nimic!

Compania noastră se asigură întotdeauna că există câștig de partea ta. În cazul în care îți câștigăm cazul de obținere a compensației, tu vei primi 100% din compensația care ți se cuvine și noi nu ne oprim niciun comision.

Accident la locul de muncă

De obicei, accidentele la locul de muncă au două repercursiuni negative: faptul că poți suferi un prejudiciu corporal care va atrage cu sine și cheltuieli medicale, dar și faptul că ești nevoit să-ți iei liber de la muncă, fiind supus unei pierderi salariale.

Dacă ai suferit un astfel de accident, te poți baza pe noi că te vom ajuta să primești compensația pentru vătămarea suferită. Poți face o cerere de compensaţii fără niciun cost iar dacă noi vom câştiga cazul tău, vei păstra 100% din banii primiți.
Legislația privind siguranța la locul de muncă obligă orice angajator să asigure angajaților săi un mediu de lucru sigur. Trebuie verificate periodic condițiile în care angajații își desfășoară activitatea, astfel încât aceștia să aibă echipament de protecție adecvat, instalațiile mecanice să funcționeze corespunzător și angajații să fie informați periodic cu privire la factorii de risc existenți la locul de muncă și evitarea acestora.

Orice angajator care nu respectă legislația în vigoare va fi sancționat conform legilor, iar noi ne vom asigura că, dacă tu ai suferit o vătămare corporală din cauza nerespectării acestor reguli de cătra angajatorul tău, vei fi despăgubit.
Iată câteva moduri prin care poți suferi un accident la locul de muncă:

  • Ridicarea unor obiecte grele sau manevrarea manuală a utilajelor
  • Defectarea utilajelor
  • Alunecare
  • Instruire necorespunzătoare sau lipsa acesteia
  • Lipsa echipamentului de protecție sau ineficiența acestuia
  • Utilizarea materialelor ce presupun grad de risc

Modurile în care te poţi accidenta la locul de muncă sunt foarte numeroase, de accea, cea mai bună metodă de a afla dacă poţi face o cerere de despăgubire este să ne contactezi.
Beneficiezi și de consiliere juridică gratuită și vom găsi împreună cea mai bună soluție pentru cazul tău.

Sindromul vibraţiilor mână-braţ

Sindromul Raynaud (Sindromul vibraţiilor mână-braţ) este asociat cu acţiunea vibraţiilor asupra mâinilor şi braţelor, dar este implicat şi în alte boli generale sau profesionale. Poate avea multe cauze, unele legate de locul de muncă.
Acest sindrom reprezintă o tulburare a circulaţiei sangvine la nivelul degetelor. El afectează reacţia degetelor la frig producând criza „degetelor albe” prin reducerea puternică a circulaţiei sangvine.

De regulă, simptomele sindromului Raynaud sunt:

  • furnicături şi pierderi uşoare ale sensibilităţii tactile sau amorţeală în degete;
  • albirea degetelor;
  • durere, uneori însoţită de roşeaţă.

Vrei mai multe detalii despre cum te putem ajuta să obții o compensație dacă suferi de acest sindrom în urma unui accident în care ai fost implicat fără vina ta?
Contactează-ne! Poți face o cerere de compensaţii fără niciun cost iar dacă noi vom câştiga cazul tău, vei păstra 100% din banii primiți. Completează formularul online sau contactează-ne gratuit pentru a primi consultanţă juridică gratuit!